Plantă, anuală, bienală sau perenă, se prezintă sub forma de tufe mici cu tulpina repentă, ramificată radiar; de fapt, toate părțile plantei au dimensiuni mici. Frunzele sunt întregi și opuse, iar florile sunt grupate în glomerule dispuse la axila acestora. La Herniaria glabra L. tulpina, frunzele și florile sunt aproape glabre și au o culoare verde deschis, în timp ce la Herniaria hirsuta L. sunt puternic pubescente și de culoare verde-gri.
Mirosul este plăcut (asemănător celui de cumarină), iar gustul ușor înțepător.
Mirosul este plăcut (asemănător celui de cumarină), iar gustul ușor înțepător.
Compoziție chimică:
- saponine hemolizante (derivați ai acizilor medicagenic, gipsogenic, herniariasaponinele I și II);
- flavonoide (derivați de cvercetol și izoramnetol;
- cumarine (umbeliferona, herniarina);
- cantități mici de taninuri;
- urme de ulei volatil.
Acțiune:
- proprietăți diuretice, spasmolitice;
- proprietăți antiinflamatoare la nivelul căilor urinare.
Indicații:
- tratamentul cistitelor cronice, uretritelor, nefritelor;
- tratamentul litiazei renale, tenesme ale vezicii urinare.
Mod de utilizare:
- unii autori susțin că principiile active se degradează în timpul uscării produsului vegetal și al fierberii acestuia cu apă;
- se recomandă utilizarea produsului vegetal în stare proaspătă și administrarea sub formă de infuzie (nu decoct).
- se recomandă utilizarea produsului vegetal în stare proaspătă și administrarea sub formă de infuzie (nu decoct).
Bibliografie:
1. Freiler M. et. al., Scientia Pharmaceutica, 1996, pag. 64, 359
2. Klein G., Jurenitsch J., Kubelka W., Scientia Pharmaceutica, 1982, pag. 50, 216.
3. Reznicek G. et. al., Pharmazie, 1993, pag. 48, 450.
4. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. I: A- I, pag. 284-287.
1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu