Glycyrrhiza glabra - Lemn dulce, Iarbă dulce

Reprezintă rădăcinile și stolonii specie Glycyrrhiza glabra L., familia Fabaceae, denumită popular lemn dulce, iarbă dulce, rădăcina dulce. Specia producătoare este ierboasă, vivace, cu rizomul și rădăcinile foarte dezvoltate, din care se desprind stoloni lungi, subterani. Tulpina este viguroasă, înaltă de până la 1,5 m, de obicei puțin ramificată; frunzele sunt lungi de 10-20 cm, de culoare verde intens, iar florile sunt de culoare violetă. Fructul este o păstaie indehiscentă, de culoare brună, prevăzută cu 3-5 semințe reniforme.

Liquiritiae radix non mundata (cruda, naturalae, non decorticata) reprezintă rădăcinile de Glycyrrhiza glabra L. nedecorticate, care se prezintă sub formă unor bucăți cilindrice, drepte sau ușor curbate, lungi de aproximativ 4-15 cm și groase de 1,5 cm, cu suprafața externă brun-cenușie. Fragmentele sunt dure, compacte, iar fractura este fibroasă și colorată în galben. La exterior culoare este brun-cenușie. Liquiritiae radix mundata reprezintă rădăcinile de Glycyrrhiza glabra L. decorticate, constituite din fragmente lipsite de suber și de o parte din parenchimul cortical. Fragmentele sunt cilindrice, mult mai lungi ca cele nedecorticate, de 30-40 cm (uneori mai mici) și groase de 2-3 cm, de culoare galben-citrin. Mirosul produsului vegetal (Liquiritiae radix) este slab caracteristic, iar gustul, la început dulce, devine apoi puțin amar și iute. 

Compoziție chimică:

- saponine triterpenice;
- glicirizina, acid gliciretinic (gliciretic);
-  flavonoide (responsabile de culoarea galbenă a rădăcinilor);

-  licviritina (licviritinol), piranoflavone;

- cumarine;
- liqcumarina: alcătuită din trei componente: o componenta poliholozidică principală, denumită glicirizan (GA) și două fracțiuni acide GP I, GP II. 

 

Acțiune:

 - utilizarea în scop terapeutic (astm, tuse uscată, afecțiuni pectorale) a rădăcinilor de lemn dulce a fost adoptată de greci prin preluare de la sciți;

 - în medicina tradițională chineză este un produs vegetal extrem de frecvent utilizat (al doilea produs vegetal, ca frecvență a utilizării, după ginseng) în afecțiuni ale splinei, ficatului, rinichilor;

 - acțiune spasmolitică, antiinflamatoare;

 - bun expectorant; antitusiv;

 - antihepatotoxicată - administrarea a 120 mg glicirizina/zi, sub forma de perfuzie, are un efect antiinflamator evident, slab corticoid, hepatoprotector. 

Indicații: 

 - tratamentul obezității;

 - terapia ulceroasă;

- în dermatologie sub forma de loțiuni, unguente, pulberi, în tratamentul unor afecțiuni cutanate (dermatite acute și cronice, eczeme, psoriazis (acidul gliciretic);

 - mare putere de îndulcire;

 - în industria farmaceutică se folosește ca și corector de gust;

 - în industria alimentară la prepararea înghețatei, bomboanelor, băuturilor cu și fără alcool, berea neagră.

Efecte adverse:
 - consumul abuziv de licviriție sau produse bazate pe extracte de lemn dulce poate determina: 

- apariția de edeme - hipokaliemie, hipertensiune;

- contracții musculare anormale, simptome cardiace;
- simptome de hiperaldosteronism (retenție de sodiu și apă, excreție crescută de potasiu, diureză scăzută) induse de activitatea acidului gliciretic. 

Contraindicații: 

 - hipertensiune arterială, edeme, gravide, diabetici; 

 - nu se administrează mai mult de șase săptămâni. 

Mod de utilizare:

 - 1-1,5 g produs vegetal fin pulverizat se aduce peste 150 ml apă fierbinte sau se poate pune pulberea direct în apă rece care, apoi, se aduce la fierbere pentru scurt timp (10-15 minute);
 - extractul obținut se filtrează.

 - în prezent se preferă preparatele cu un conținut scăzut și standardizat în glicirizină.

Bibliografie:

1. Andrisano V., Bonazzi D., Cavrini V.,J. Pharmaceutical & Biomedical Analysis, 1995, pag. 13,597.
2. Badam L., Journal of Communicable Diseases, 1997, pag. 19,624.
3. Stănescu U., Hâncianu M., Miron A., Aprotosoaie C., 2004 - Plante medicinale de la A la Z; Monografii ale produselor de interes terapeutic, vol. II, pag. 356-362
4. Tomada M., Tsuchiya K., Shimizu N., Ohana N., Pharm. Pharmacol. Lett., 1994, pag. 4,36.