Allii cepae bulbus reprezintă bulbii specie Allium cepa L. din familia Liliaceae, denumită ceapă.
Ceapa provine din regiunile de stepă din Asia centrală și de vest, probabil teritoriul Afganistanului de azi. Este una dintre cele mai vechi plante de cultură, fiind apreciat la ca. 5.000 de ani în urmă, cultivat ca plantă medicinală, condiment și ca legumă. În Egiptul antic ceapa era oferită zeilor, sau era folosită ca monedă de plată de a ajunge în rai, astfel au fost plătiți și lucrătorii care au clădit piramidele. S-au găsit dovezi, resturi de ceapă la descoperirea mormântului lui Tutankhamon.
O tablă cu inscripții sumeriene cuneiforme datând cu 4.000 de ani î.e.n. din Codul lui Hammurabi conține descrieri de ogoare cultivate cu castraveți și ceapă, precum era amitit și ajutorarea săracilor cu pâine și ceapă. La romani ceapa constituia un element important din alimentația de bază. Legionarii romani au fost acei care au contrubuit la răspândirea cepei „cepula“ în Europa centrală. În Evul mediu ceapa nu lipsea de pe masa locuitorilor Europei fiind folosită și ca amuletă contra pestei. În secolul al XV-lea olandezii încep să cultive diferite variante de ceapă ca și culoare, formă și gust.
Ceapa provine din regiunile de stepă din Asia centrală și de vest, probabil teritoriul Afganistanului de azi. Este una dintre cele mai vechi plante de cultură, fiind apreciat la ca. 5.000 de ani în urmă, cultivat ca plantă medicinală, condiment și ca legumă. În Egiptul antic ceapa era oferită zeilor, sau era folosită ca monedă de plată de a ajunge în rai, astfel au fost plătiți și lucrătorii care au clădit piramidele. S-au găsit dovezi, resturi de ceapă la descoperirea mormântului lui Tutankhamon.
O tablă cu inscripții sumeriene cuneiforme datând cu 4.000 de ani î.e.n. din Codul lui Hammurabi conține descrieri de ogoare cultivate cu castraveți și ceapă, precum era amitit și ajutorarea săracilor cu pâine și ceapă. La romani ceapa constituia un element important din alimentația de bază. Legionarii romani au fost acei care au contrubuit la răspândirea cepei „cepula“ în Europa centrală. În Evul mediu ceapa nu lipsea de pe masa locuitorilor Europei fiind folosită și ca amuletă contra pestei. În secolul al XV-lea olandezii încep să cultive diferite variante de ceapă ca și culoare, formă și gust.
Este o plantă erbacee, bienală care se caracterizează prin frunze cilindrice și flori trimere grupate în umbele. Bulbii de ceapă au o formă sferică sau alungită. În ceea ce privește culoarea, aceasta variază, și anume: frunzele externe, tunicate, pot fi de culoare albă, galben-brună sau roșie- vișinie, în timp ce frunzele interne sunt albe sau alb-roșcate.
Gustul este iute; mirosul este la rănirea, tăierea sau zdrobire bulbului characteristic, pronunțat și înțepător.
Compoziție chimică
-cicloaliină
-metilaliină; propilaliină
-cepene
-derivații flavonici (glicozide ale cvercetolului și kemferolului)
-polifructozani cu grad redus de polimerizare
-saponozide
Acțiune
-proprietăți antibacteriene și fungicide
-proprietăți hipoglicemiante
-proprietăți diuretice, antiaterosclerotice
-proprietăți coleretice și colagoge.
Indicații:
Uz intern
Indicații:
Uz intern
- Astenii, surmenaj fizic și intelectual, creștere
- Oligurii
- Hidropizie
- Azotemie, cloruremie
- Reumatism, artritism
- Litiază biliară
- Fermentații intestinale (diaree)
- Infecții genito-urinare
- Afecțiuni respiratorii (guturai, bronșite, astm, laringită)
- Gripă
- Atonie digestivă
- Dezechilibrări glandulare
- Obezitate
- Ateroscleroză, prevenirea trombozelor
- Prevenirea senescenței
- Prostatism
- Diabet
- Adenite, limfatism, rahitism
- Paraziți intestinali
Uz extern
- Abcese, panariții, furuncule, înțepături de viespi
- Degerături, crăpături
- Migrene
- Congestie cerebrală
- Nevralgii dentare
- Negi
- Plăgi, ulcere, arsuri
- Pistrui
- Țânțari (pentru a-i îndepărta)
Mod de utilizare
-extractele de ceapă se prelucrează într-o serie de produse cosmetice , pentru efectul antibacterian.
Bibliografie:
1. Hensel A., Deutsche Apotheker Zeitung, 1999, p.139, p.1465.
2. Koch H. P., Deutsche Apotheker Zeitung, 1993, p.133, p.3733.
3. Teuscher E., Deutsche Apotheker Zeitung, 1990, p.130, p.1627.
4. Stănescu U., Miron A., Hâncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z: Monografii ale produselor de interes terapeutic , Vol. 1 A-I ,2004, pag.. 18-20.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu